Comunicat de presa

Comunicat de presa

București, 25 noiembrie 2014

 

Comunicat de presă

“Soluții integrate pentru probleme sociale și de mediu”

 

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis a lansat proiectul “Soluții integrate pentru probleme sociale și de mediu”, prin care va crea 41 de noi locuri de muncă destinate persoanelor dezavantajate din București și județele Neamț, Tulcea și Argeș.

Astfel, prin intermediul proiectului vor fi create cinci întreprinderi sociale, iar activitațile principale ale afacerilor sociale vor integra aspecte ce țin de conservarea meșteșugurilor și a patrimoniului cultural, promovarea tradițiilor și protejarea mediului.

”În țările avansate ale Uniunii Europene, primăriile și celelalte instituții publice se întrec în a cumpăra produse și servicii verzi sau realizate prin inițiative locale, sociale. În România avem în curs de adoptare o lege a achizițiilor verzi. Sperăm prin această inițiativă să obligăm autoritățile publice să contribuie la a face din dezvoltarea durabilă o practică profitabilă, în special pentru structurile de economie socială din țară. Ne propunem ca Rețeau EcoSocial să fie un pas relevant în discursul achizițiilor etice și ecologice din România”, a declarat Costel Popa, Președinte al Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis.

Cele cinci afaceri sociale se vor dezvolta pentru comunitățile locale și vor introduce pe piața muncii 41 de persoane din grupuri vulnerabile economic și social.

În cadrul EcoSocial Atelier din București vor fi produse obiecte decorative, promoționale și accesorii bazate pe tiparele tradiționale:

“Credem că publicul contemporan este din ce în ce mai mișcat de produse tradiționale reinterpretate și de meșteșuguri și ne dorim ca EcoSocial Atelier sa reușească să devină un punct central de creație și producție de obiecte utile și prețioase ca bagaj cultural și tradițional. Aici vom utiliza materialele ecologice si vom folosi tiparele traditionale reinterpretate, promovând în același timp economia socială și produsele ce rezultă din aceste afaceri”, Oana Neneciu, director executiv, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis.

EcoSocial Stuf va fi înființat în satul Letea, comuna C.A Rosetti, județul Tulcea, iar scopul său este revigorarea meșteșugului tradițional al realizării acoperișurilor din stuf.

”Letea este una dintre cele mai izolate și mai bine conservate sate din Delta Dunării. Cu toate că are un imens potențial de dezvoltare, populația este relativ îmbătrânită din cauza migrării tinerilor către zone mai ofertante din punct de vedere profesional. Ne dorim, pe de-o parte, să revigorăm meșteșugul realizării acoperișurilor din stuf, în momentul de fața mai există un singur meșter în sat care îl mai practică, pe de alta parte, vrem să creăm noi locuri de muncă în sat, iar întreprinderea să devină un model local de dezvoltare”- Loredana Pană, Coordonator de proiect, Asociația Letea în UNESCO.

În întreprinderea EcoSocial Tradiții, din satul Merișani, județul Argeș se vor confecționa articole de îmbrăcaminte cu motive folclorice din zonă.

”Pentru comunitatea din Merișani acest proiect este o inovație în ceea ce privește specificul afacerii sociale inițiate-atelier de cusături tradiționale. Tinerii rudari nu mai sunt atrași de meseriile etnice, cum ar fi împletiturile din răchită și am venit în întâmpinarea lor cu această propunere. Vom păstra tradiția locală și elemente din patrimoniul imaterial, printr-un produs nou, care are perspective să devină un simbol al comunității”, Sorina Bunescu Duță- Coordonator local, Asociația Partener pentru Tine.

Prin întreprinderea socială EcoSocial și Turism din comuna Tarcău, județul Neamț se vor colecta și valorifica deșeurile lemnoase din zonă.

”La Tarcău avem o importantă zonă forestieră, monoindustrială cu un potențial ridicat de dezvoltare. Acest proiect are o importanță semnificativă pentru comunitate, ținând cont că se adresează în special tinerilor în căutarea unui loc de muncă, precum și persoanelor din cătunele izolate ale comunei Tarcău, unele dintre ele aflate la o distanță de peste 40 km de centrul comunei, într-un bazin forestier ce depășeste 40 de mii de hectare”, Mircea Nistor, viceprimar al comunei Tarcău, județul Neamț.

EcoSocial Meșteșug va funcționa la Ceamurlia de Jos, în județul Tulcea, și se va axa pe revitalizarea meșteșugului împletitului papurei. Totodată, va valorifica deșeurile vegetale din zonă, în special stuful, și va pune pe piața brichete pentru încălzit.

”Se pierde foarte mult stuf și este important să-l folosim, este o resursă valoroasă. Vom lucra cu persoane fără venit, ne dorim sa-i responsabilizăm și să-i transformăm într-o categorie socio-profesională dinamică, într-o forță de muncă specializată și activă care poate transmite mai departe acest meștesug”, Viorica Donciu, primar Ceamurlia de Jos.

Toate produsele realizate în cadrul ceor 5 întreprinderi vor putea fi achiziționate atât prin intermediul magazinelor online, care urmează să fie realizate prin proiect, cât și fizic în cadrul noului Hub de produse și servicii ale economiei sociale, la Fabrica (str. 11 Iunie, nr.50).

 

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “Soluții integrate pentru probleme sociale și de mediu”, inițiat și coordont de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, în parteneriat cu Primăria Ceamurlia de Jos, Asociaţia Letea în UNESCO, Primăria Tarcău şi Asociaţia Partener pentru Tine, proiect cofinanțat prin Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investește în oameni!”

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați: Andreea Oprescu, Asistent de proiect, andreea@ecopolis.org.ro, 40 729 882 606

Posted on 2015-03-29 Home, Comunicare 0 946

Leave a CommentLeave a Reply

You must be logged in to post a comment.
Compara 0
Next